sâmbătă, 28 aprilie 2018

Dapyx- Ediția a 2-a la Medgidia!!!




La Medgidia, eroii nu mor niciodată!!! Aceasta este deviza Festivalului de jocuri și reconstituiri istorice. Acesta este cel mai mare festival de acest gen din Europa de Est.
Timp de patru zile, în Complexul Iftimie Elisei și pe stadionul de peste 30.000 de locuri din Medgidia, între 27 și 30 Aprilie, activități precum trasul cu arcul, călărie, tir cu puști, lupte între daci și romani sau spectacolele de muzică cu vedete precum Vunk, Provincialii, Compact, Andra, Smiley, pot fi văzute la acest festival.
Vineri deschiderea a avut loc cu celebra paradă, pornită de la stadion și care înconjoară tot orașul iar printre protagoniști fiind și sportivii cluburilor din Medgidia.

Ca să revenim la istorie și să vă prezint cine a fost Dapyx și istoria lui, de unde a venit numele festivalului.
Dapyx a fost un rege geto-dac din primul secol î Hr. al unui trib getic care era situat în părțile centrale ale Dobrogei. În regiunea dobrogeană, în jurul anului 30 î hr. domneau trei regi: Roles, Dapyx, Zyraxes.


Armata dacă era una care pornea la lupte doar cu armata, nu și cu rudele precum femeile sau copii. Ei considerau moartea un nou început și nu un sfârșit, sufletul este nemuritor, aceștia luptau cu un curaj extraordinar. În perioada respectivă, sinuciderile în urma înfrângerilor sau a unor lupte pierdute, erau la ordinea zilei și erau ceva obișnuit. Dacii erau buni călăreți și puteau să tragă din mers cu arcul. Aceștia aveau o armă specifică, o sabie încovoiată alături de un scut rotund.
Municipiul Medgidia se află în inima Dobrogei de mai bine de două milenii.



Parada care a dat deschiderea festivalului a avut extrem de multe persoane, chiar un număr dublu față de parada primei ediții. Ceva deosebit  la paradă, au fost făcliile cu gaz. Participanții paradei au ținut în mână făcliile iar privit în panoramă, imaginea a fost una superbă.





La întoarcerea după paradă, au urmat prezentarea celor care au participat la paradă, dacii, romanii eroii de luptă iar o fanfară a onorat deschiderea spectacolului prin intonarea imnului național.



Primele concerte au fost cu Provincialii, Millenium și Prestige Orchestra.
Aceștia au încins atmosfera cu cântece care te sculau de pe scaun și te invitau la dans.

Trupa Provincialii s-a înființat în anul 2001 cu Ionuț Ungureanu, Eugen Radu și Costel Constantinescu. În 2003, lansează primul album cu numele de ,, Un minut,,. În anul 2004, participă alături de M-onik la selecția națională Eurovision cu melodia '' Promise me'' iar mai apoi lansează varianta în limba română ,, Sărutul nopților de rai,, alături de Andra. Aceștia obțin locul doi la festivalul de la Mamaia, unde solistul participă cu piesa ,, Nu-mi pierd speranța,, a lui Laurențiu Duță.
În 2007, ei participă la Eurovision cu piesa ,, Time,, unde obțin locul doi. Participă la selecția națională Eurovision și în anul 2008, alături de Paula Seling cu melodia ,, Seven Days,,.

vineri, 18 noiembrie 2016

Patricia Tig in semifinale la Shenzhen!!!

Romanca Patricia Maria Tig, favorita 5 a turneului si locul 114 Wta s-a calificat vineri in semifinalele turneului challanger de la Shenzhen. Aceasta a trecut in Qf de chinezoaica primitoare de wild-card Xu Yifan-421 Wta cu 6/4,6/1 in 1 ora si 36 de minute.
In semifinale, Tig va juca impotriva altei chinezoaice, favorita 6 Zhu Lin- locul 135 Wta. Confruntari directe 1-0 pentru Patricia Tig, meci disputat in 2015 la Hua Hin si castigat cu 6/4 mai apoi chinezoaica retragandu-se.

joi, 17 noiembrie 2016

Sorana Cirstea a pierdut la Limoges!

Jucatoarea romanca de tenis Sorana Cirstea a pierdut la turneul challanger de la Limoges,Franta.
Sorana, favorita 5 si locul 80 Wta a pierdut joi meciul impotriva nemtoaicei Tamara Korpatsch- locul 162 Wta cu 7/6(5), 4/6, 1/6 in turul 2.
Pentru turul 2 Sorana primeste 15 puncte Wta si un cec in valoare de 1.613 E.

Patricia Tig in Qf la Shenzhen!!!

Romanca Patricia Tig locul 114 Wta si favorita 5 a trecut in turul 2 de slovaca Zuzana Zlochová locul 414 Wta cu un dublu 6-0 in 56 de minute.
In Qf, Tig va juca cu chinezoaica Xu Yifan primitoare de wild-card si locul 421 Wta. Confruntari directe: 1-1. Ambele meciuri intre cele doua au avut loc in 2015. Xu a castigat meciul disputat la Tokyo cu 6/4,6/2 iar Tig a castigat la Wuhan tot in doua seturi 6/2,6/3.


miercuri, 16 noiembrie 2016

Patricia Tig s-a calificat mai departe la Shenzhen!

Jucatoarea romanca de tenis Patricia Maria Tig s-a calificat in turul 2 la turneul Challanger de 100.000$ de la Shenzhen,China.
Patricia Tig favorita 5 a turneului si locul 114 Wta a dipus in primul tur de chinezoaica Gao Xinyu, locul 310 Wta cu scorul de 6/1,6/0. In turul 2 al acestui challanger, Tig va juca impotriva slovacei Zuzana Zlochová- locul 414 Wta. La meciuri directe, romanca Patricia Tig o conduce cu 1-0 pe slovaca. Singurul meci direct dintre cele doua a avut loc in 2010 la turneu de 10.000$ de la Bucuresti, romanca castigand partida in doua seturi 6/0,6/0.

duminică, 13 noiembrie 2016

Marius Copil a pierdut finala Slovak Open!!!



                                                                                                 Source photo:Observator.tv

Tenismenul Marius Copil locul 138 Atp a pierdut duminica finala Challangerului de 85.000E+H din Slovacia, Slovak Open. Acesta a cedat in finala contra unui jucator al tarii unde se disputa, slovacul Norbert Gombos, locul 161 Atp. Finala a fost una foarte disputata, pentru Copil fiind la acest turneu primul meci in trei seturi. Marius a pierdut primul set la tie-break 6-7(8), a castigat setul 2 cu 6-4 dar in ultimul act nu a mai putut sa il opreasca pe Gombos care a castigat cu 6-3. Scorul final Norbert Gombos - Marius Copil 7/6(8),4/6,6/3 a fost in 2 ore si 11 minute. Astfel slovacul egaleaza scorul intalnirilor directe 1-1. Pentru Marius Copil este a 8-a finala de Challang la simplu avand palmares negativ 3 castigate si 5 pierdute. Norbert Gombos este la a 9-a finala de Challanger si el avand palmares negativ 4 castigate si 5 pierdute.
Pentru calificarea in finala Marius primeste 65 de puncte Atp si un cec de 7.200 E in timp ce castigatorul Gombos primeste 110 puncte Atp si 12.250 E. Cu aceste puncte Marius va urca undeva in jurul locului 122, 123 in timp ce slovacul urca unde in jurul locului 126.

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Stranierii 12.11.2016

Gimnastic 1-0 Getafe,pt Getafe Paul Anton a fost integralist.(Spania 2)

Sandecja 1-0 Legnica,pt Legnica Paul Batin a fost rezerva si a intrat in minutul 73.(Polonia 2)

Vicenza 0-1 Latina,pt Latina Constantin Nica a fost titular si a primit cartonas rosu in minutul 29.(Italia 2)

Forli 2-2 Modena,pt Modena Stefan Popescu a fost rezerva, a intrat in min 75 si a fost eliminat in minutul 90+2. Lega Pro B (Italia 3)

Royal Bruxelles - Beerschot 0-4,pt Beer Vlad Rusu a fost integralist, a marcat in min 8 si 47 si pasa de gol minutul 36. (Belgia 3)