Ieri s-a disputat la Antwerp finala la Individual fete la Campionatul Mondial de Gimnastica unde Romania a avut-o reprezentanta pe tanara dar deja consacrata Larisa Iordache,noua stea a gimnastici romanesti care a terminat finala pe un amaracios loc 4.Aparatul la care credeam ca o sa fie cel mai bine, a fost cel mai rau.Larisa a trecut cu bine si peste aparatul cu cele mai multe probleme paralele dar s-a incurcat la ceea ce cu greu credeam ca o poate face.A cazut la barna...
In calificarile dinaintea finalei la barna Larisa s-a descurcat extraordinar iar daca ar fi repetat acelasi exercitiu si in finala acum ar fi fost pe podium si nu pe prima treapta de sub acesta.Pentru exercitiul executat la barna, Larisa a primit nota 13.833, dar nu este totul pierdut,Larisa avand sansa la revansa peste 2 zile cand sunt finalele pe aparate unde aceasta va evolua la sol si la barna cea buclucasa aseara.Vom spera ca de aceasta daca Larisa va imblanzi barna.
La primul aparat,sarituri, Larisa a primit 15.033 si era un inceput promitator.O nota mai mare decat in calificari.
Al doilea aparat paralele,Larisa a evoluat a 4-a ducandu-si exercitiul pana la capat si luand 14.200.
Dupa primele 2 rotatii Larisa era pe locul 5 dar se spera ca va recupera la barna.
Larisa a intrat a 3-a in a 3-a rotatie la barna cu multa incredere facand un exercitiu foarte greu dar cazand.Aceasta cazatura ii aduce 13.833. Ramane pe 5
Al 4-lea si ultim aparat este solul.Mustafina isi asigura locul 3 pe podium dupa nota de la sol 14.566 iar Larisa obtine 14.700 si termina concursul la Individual Compus pe locul 4 cu 57.766
Tot ieri s-a desfasurat Turul 1 la Campionatul European de Tenis de Masa de la Schwechat
Componentele Romaniei la acest european sunt:Eliza Samara, Daniela Dodean, Bernadette Szocs, Iulia Necula, Camelia Postoaca si Cristina Hirici.
Prima romanca care a evoluat a fost Eliza Samara impotriva ucrainiencei Margarita Pesotska.Eliza Samara a castigat primul set 12-10 dupa ce ucrainianca a condus majoritatea setului.
Setul 2 este castigat usor de ucrainianca 11-5
Setul 3dupa o lupta apriga ii revine ucrainiencei Pesotska 13-11
Setul 4este castigat tot de ucrainianca cu 14-12 dupa ce Eliza a condus cu 12-11. 3-1 la seturi pentru ucrainianca care face 1-0 impotriva Romaniei.
Dupa acest meci totul se rastoarna.La masa intra Dana Dodean impotriva Tatianei Bilenko.
Tatiana castiga primul set 11-9 dupa un serviciu gresit al romancei.
Setul 2 este foarte echilibrat dar este castigat de romanca Dodean cu 11-5 dupa ce aceasta a avut 5 mingi de set.
Setul 3 incepe furibund pentru romanca 4-1.Ucrainianca reuseste sa egaleze 5-5 si se mentine asa pana la 9-9 cand Dana Dodean sparge echilibrul si castiga setul 3 cu 11-9.Dana Dodean conduce cu 2-1
In setul 4 romanca Dana Dodean se impune la fel cu 11-9 si castiga meciul impotriva ucrainiencei Bilenko.
Romania-Ucraina 1-1
Urmeaza Bernadette Szocs versus Ganna Gaponova.
Szocs castiga cu 3-0 la seturi si aduce Romania in avantaj 2-1.
Dana Dodean intra din nou la masa in meciul 4 impotriva ucrainiencei Pesotska
Primul set este castigat de Dana 12-10. Il castiga si pe al 2-lea de data aceasta mai usor cu 11-5. Din pacate ucrainianca castiga setul 3 11-8.Dana are 2-1.Ucrainianca castiga si setul 4 11-9 si egaleaza la 2.Dodean se blocheaza in setul decisiv si pierde confruntarea cu 3-11.Dana a pierdut confruntarea dupa ce a condus cu scorul de 2-0 la seturi.
Meciul 5 Eliza Samara versus Tatiana Bilenko.O Samara mult mai increzatoare dupa ce a pierdut primul meci.Castiga primul act 11-6, la fel ca si pe cel secund si cu acelasi scor 11-6.Samara nu ii lasa nici o sansa ucrainiencei si castiga si setul 3 cu 11-7 si astfel aduce punctul decisiv pentru Romania.
Romania-Ucraina 3-2 care in sferturile de finala o va intalni pe Ungaria.
REZULTATE LIGA 1: FC BRASOV-VIITORUL 4-0(A.Cristea-31,Romeo Surdu-53,Mugurel Buga-78,Iulian Popa 94)
ACS Timisoara-Corona Brasov 0-0
vineri, 4 octombrie 2013
joi, 3 octombrie 2013
Ce jucator,Ce fotbalist!!!
Un super jucator care face senaztie in Liga 2 franceza. Claudiu Keseru!!!
Pe 28 Septembrie 2012 in meciul de la ora 19.45,meci de liga 2 franceza, Angers-Le Mans,Claudiu Keseru a inceput meciul titular la Angers cum le incepe si pe majoritatea si spera intr-o evolutie cat mai buna,dar nu se astepta ca la finalul serii toata Franta sa vorbeasca despre el.El si-a inceput furtuna de goluri din acest meci in min 29, a mai marcat unul la 9 minute distanta in minutul 38.2 goluri in prima repriza.Ceva normal!!!.A doua repriza aduce al 3 gol al romanului Claudiu Keseru in acest meci,al 3 gol marcat in minutul 73.Ca totul sa fie superb,minunat,fantastic si ca romanul sa isi incheie cred ca cea mai frumoasa seara si cel mai frumos meci din cariera lui de fotbalist, a inscris si a 4-a boaba asupra echipei Le Mans si asupra portarului Jérémie Janot care a avut una dintre cele mai negre nopti din cariera lui,al 4 gol a fost marcat de Claudiu in finalul meciului in minutul 90+3.
Astfel Claudiu Keseru isi incheie una dintre cele mai frumoase partide,daca nu chiar cea mai frumoasa partide din cariera atacantului roman de 25 de ani,nascut la Oradea,de 1.78 inaltime.Claudiu este nascut la o zi dupa Ziua nationala a Romaniei-adica 1 Decembrie care o sarbatorim de mai incoace.2 Decembrie 1986 este ziua la care s-a nascut acest fotbalist foarte talentat,Claudiu Keseru,care de 9 ani joaca pentru echipe din Franta.
El si-a inceput povestea in Franta in 2003 la Nantes B jucand un sezon,apoi urcand la echipa mare a lui Nantes timp pentru care a jucat din 2004 pana in 2010 cu cateva imprumuturi, la Libourne unde a jucat 17 meciuri marcand 11 goluri, la Tours jucand 12 meciuri marcand 7 goluri.Pentru Nantes, in Liga 1 Claudiu Keseru are 60 de meciuri jucate si 11 goluri marcate iar in Liga 2 are 21 de meciuri jucate si 0 goluri marcate.Aventura lui Keseru la Angers a inceput in anul 2010 si se continua si in ziua de azi, pana acum pt Angers in Liga 2 Claudiu Keseru are 91 de meciuri jucate si 29 de goluri marcate. Deci in total in Liga 2 franceza Claudiu Keseru are un tota de 141 meciuri jucate si un total de 47 de goluri marcate.Si sezonul de-abia ce a inceput in Liga 2 franceza.Oare ce o sa urmeze pentru Claudiu Keseru???
P.S.Si am si eu o intrebare:Domnule Piturca pana acum nu l-ati vazut pe acest Claudiu Keseru,sau v-ati facut ca nu il observati.Oare dupa aceste evolutii extraordinare ale lui mai oare mai puteti sa il treceti cu vederea pentru o convocare la nationala.
Oare???????....
Publicat pe data de: 29 Septembrie 2012
La revedere Andy Roddick
O cariera extraordinara Azi s-a retras un fost numar 1 mondial. S-a retras la US OPEN,unde a castigat singurul lui titlu de mare slem in 2003.
Dupa 3 ore si 15 minute se incheie ultimul meci din marea cariera a jucatorului Andy Roddick.Juan Martin del Potro-Andy Roddick 6-7(1),7-6(4),6-2,6-4.La US OPEN se incheie cariera unuia dintre cei mai mari jucatori americani de tenis.Multe felicitari Andy Roddick pentru o cariera minunata,a fost numarul 1 mondial,a castigat un titlu de mare slem chiar la US Open in 2003,turneu unde isi termina drumul in tenis,un drum presarat si cu bune si cu rele.Jucatorul nascut in Nebraska si-a inceput cariera de preofesionist in 2000 si o termina in septembrie 2012.12 ani de cariera.Castigator de US OPEN in 2003 si finalist in 2006,finalist la Wimbledon de 3 ori in 2004,2005 si 2009,semifinalist de 4 ori la Australian Open (2003,2005,2007,2009).Singurul mare grand slam castigat a fost la US OPEN in 2003, in fata spaniolului Juan Carlos Ferrero (6-3,7-6(2),6-3).Dupa 1 turneu de mare slem castigat si alte 4 finale pierdute,3 la Wimbledon si 1 la US Open toate pierdute la Roger Federer,dupa 9 finale de Master Series,5 castigate,4 pierdute,dupa alte 52 de finale la simplu,32 castigate si 20 pierdute,turneul care l-a castigat de cele mai multe ori de 4 fiind cel de la Londra.Primul turneu de simplu castigat de Roddick fiind pe 23 Aprilie 2001 la Atlanta in fata lui Xavier Malisse cu 6-2,6-4 iar ultima finala jucata fiind tot castigata pe 22 Iulie 2012 surprinzator sau nu tot la Atlanta de data asta in fata lui Gilles Muller cu 1-6,7-6(2),6-2.Dupa 8 finale la dublu 4 castigate,4 pierdute partenerul preferat fiind Mardy Fish,castigand si un Mare Slem la dublu cu acesta la Indian Wells in 2009 in fata cuplului Max Mirnyi/Andy Ram cu 3-6,6-1,14-12 si dupa sute de meciuri,unele castigate altele pierdute isi incheie cariera.Felicitari Andy Roddick pentru tot ce ai facut pentru tenis,pentru fanii acestui sport.Multe multe felicitari.BRAVO PENTRU O SUPER CARIERA.
P.S.:Andy Roddick si-a incheiat cariera fiind pe locul 22 in clasamentul ATP din 27.08.2012
P.S.:Andy Roddick si-a incheiat cariera fiind pe locul 22 in clasamentul ATP din 27.08.2012
Articol postat pe: 6 Septembrie 2012
ZIUA FOTBALISTILOR STRAINI!!!
Au trecut prin Liga 1!!!
Zhivko Zhelev fundasul bulgar care in trecut a fost jucatorul Otelului Galati si al Stelei Bucuresti joaca in acest moment la echipa de Prima Liga Bulgara Slavia Sofia.Duminica in meciul de Cupa Slavia Sofia 3-0 Botev Plovdiv ,Zhelev a dat gol in minutul 14 si a luat rosu in minutul 66. Un alt fotbalist care joaca in Bulgaria si a trecut prin Liga 1,dar nu a facut mare valva este Michel Platini care in trecut a jucat 8 meciuri pentru Dinamo nereusind sa marcheze nici un gol. Acesta s-a intors inapoi la Cska Sofia iar Duminica in meciul de Cupa, Chavdar Etropole 0-2 CSKA Sofia,Platini a marcat primul gol al lui Cska in minutul 29. Un fost fundas al Urziceniului care a jucat cu aceasta in Europa League si a si marcat contra celor de la Liverpool. Inainte sa ajunga la Urziceni,Fernandes a mai jucat la Ceahlaul iar dupa perioada Urziceni a mai jucat pentru FCM Targu Mures. In ziua de azi el joaca in Prima Liga Cipriota pentru Alki Larnaca iar in meciul disputat Duminica Alki Larnaca 0-2 Ayia Napa,el a luat rosu in min.78. Vaslui a avut multi jucatori buni si are,si multi jucatori cu care a avut probleme.Unul dintre acestia este atacantul hondurian Carlos Costly care a jucat pentru FC Vaslui 13 meciuri si a marcat 4 goluri.In acest moment el joaca in Prima Liga Greaca pentru Veria pentru care are 9 meciuri 0 goluri iar Duminica in Veria 0-0 PAOK,el a intrat pentru echipa lui in minutul 58. Unul dintre jucatorii foarte buni pe care i-a avut echipa CFR Cluj si pe care i-a vandut pe o suma foarte buna 5 milioane de E este Lacina Traore care a jucat pentru CFR in campionat 44 de meciuri si a marcat 14 goluri a fost transferat de Dan Petrescu la Kuban iar acum se afla la Anjhi Makhachkala pentru care a jucat 15 meciuri iar Duminica in meciul Anzhi 2-0 TSKA Moscova,unde a fost rezerva si a intrat in minutul 46, a marcat in minutul 57,golul 9 al acestui sezon. Bodipo... Un jucator care a fost adus cu surle si trambite dar a fost o alta petarda.il stiti mai degraba din amicalele Vasluiului.. In campionat a bifat doar 3 prezente.El a fost imprumutat de la Deportivo La Coruna care era in Segunda Division iar dupa a fost imprumutat la Elche.Acum ca Super Depor a promovat,Bodipo prinde si el cateva minute in La Liga.Are 5 prezente in acest sezon iar Duminica a bifat-o pe a 5-a in La Coruna 2-3 Betis cand a intrat in min.72. Emmanuel Culio.Un super fotbalist care chiar a jucat.A bifat peste 100 de prezente in Liga 1.A fost cedat de Cfr la Galatasaray dar nu a impresionat prea mult si a fost imprumutat la pachet cu Stancu la Orduspor iar mai apoi in sezonul 2012-2013 la Mersin unde are 13 meciuri si 2 goluri.Duminica in Antalyaspor 1-0 Mersin,el a fost titular si a iesit de pe teren in minutul 70. Dragi stelisti, va mai amintiti de un atacant turc numit Ricardo Pedriel.El a venit in sezonul 2008-2009 la Steaua unde a jucat numai 4 meciuri.A fost imprumutat apoi la Giresunspor o echipa de liga inferioara din Turcia urmand sa fie cedat definit apoi la Sivasspor.Acolo Pedriel a explodat marcand 18 goluri in 3 sezoane.Duminica in meciul İstanbul B.B. 2-0 Sivasspor a fost rezerva,intrand in minutul 46. Si ultimul dar nu cel din urma, jucatorul dupa care regret eu,este vorba despre albanezul Elis Bakaj.El a fost adus ca un nou Cristiano Ronaldo de la Dinamo Tirana la concitadina din Bucuresti.La Dinamo de Romania a fost 2 sezoane in care a jucat 27 de meciuri in campionat marcand 5 goluri.El a fost imprumutat la Chernomoret Odessa dupa a fost cedat definitiv.Are 25 de meciuri jucate si Duminica a marcat al 5-lea gol al sezonului si al 8-lea in Ucraina. Volyn Lutsk 0-2 Ch. Odessa,Elis Bakaj a marcat primul gol al partidei in minutul 32. Oare puteau face mai mult pentru fotbalul romaneasc???

- Acesta este un post mai vechi scris de catre mine pe data de 2 Decembrie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)