marți, 7 ianuarie 2014

Retrospectiva 2013

Anul 2013 a fost un an foarte bun pentru mine.Am absolvit liceul, am dat primul examen al vieţii mele pe care l-am trecut cu brio şi am intrat la facultate.
2013 a început cu petrecerea de intrare în noul an, unde eu împreuna cu familia mea şi nişte prieteni am petrecut la un restaurant unde am ascultat, de la muzică veche românească la cele mai noi hituri străine, am avut pe masă bucate alese şi ne-am distrat la nebunie dansând toată noaptea...Pînă Dimineaţa.
La liceu am obţinut cu clasa mea în săptămâna ,, Să ştii mai multe, să fii mai bun!'' la concursul de karaoke locul 3 !!! 
Banchetul de absolvire a fost unul de poveste. Acesta a avut loc la Hotelul Iaki din Constanţa iar toţi copiii am fost îmbrăcaţi foarte festiv iar toată lumea s-a distrat nemaipomenit. Ca să vă descriu puţin ţinuta mea am purtat o cămaşă gri, nişte pantaloni de stofă de culoare bleumarin, un papion bleumarin cu nişte buline roşii iar pe deaspupra un sacou de un albastru marin. Petrecerea a fost superbă iar sala în care s-a ţinut petrecerea a fost decorată în roşu şi alb.
Bacul  a fost o experienţă pentru care m-am pregătit intens la toate cele trei probe. După ce am dat toate probele îmi amintesc că în aşteptarea rezultatelor eu şi cu dragii mei colegi stăteam la o terasă în apropierea liceului şi asteptam  un semn, ceva. În dimineaţa afişării rezultatelor, atunci când eu am ajuns la liceu,câţiva colegi ai mei stăteau pe bordură şi ascultau muzică la casetofonul maşinii. Eu i-am întrebat de când stau acolo iar ei mi-au răspuns că stau de ieri, că au stat şi peste noapte. Până când au sosit rezultatele noi nu am putut să stăm de emoţii şi ne tot plimbam iar atunci când au venit am fost atât de fericiţi de rezultate şi ne-am răspândit prin tot oraşul.
Admiterea la facultate a venit tot cu emoţii, în ziua probei orale la Limba Română, cunoscându-mi viitori colegi. Noi feţe, noi caractere, noi oameni de cunoscut
De aici a început o nouă aventura în viaţa mea. Aventura numită:FACULTATEA!!!
2014 sper să fie un an şi mai bun ca 2013, să fie plin de prosperitate, sănătate şi multe alte aventuri.
2014, vreau să vad ce îmi vei aduce...

joi, 12 decembrie 2013

Bărbierul din Sevilla

În seara zilei de 8 Decembrie 2013 în Sala Teatrului National de Opera si Balet ,,Oleg Danovschi'' a avut loc spectacolul de operă ,,Bărbierul din Sevilla'' în regia domnului Ştefan Munteanu, opera aparţinându-i lui Goachino Rossini. Piesa s-a bucurat de un real succes în rândul spectatorilor constănţeni care au fost de la tineri la oameni în vârstă, sala fiind arhi-plină.
Piesa ''Bărbierul din Sevilla'' a fost pusă în scenă la Comedie-Francaise în anul 1775. Această operă alături de ,,Nunta lui Figaro'' au ridicat ştacheta sistemului de valori al păturii sociale şi s-au bucurat de un mare succes. Din cauza dificultaţilor de a găsi interpreţii potriviţi, premiera a fost amânată. Premiera piesei de pe 20 Februarie 1816 a fost un dezastru iar publicul din sala râdea batjocoritor, incepând chiar şi să fluiere.
Opera a fost reprezentată de 364 de ori pe scena a 76 de teatre!!!
Scenariul este următorul: la ordinele Contelui Almaviva, servitorul Fiorello a strâns o mica orchestră sub fereastra Rosinei, fata de care nobilul e îndrăgostit şi care este păzită cu gelozie de către tutorele său, bătrânul medic Bartolo, care, la rândul său, vrea să se căsătorească cu tânăra, pentru a pune mâna pe averea ei. Apariţia bărbierului Figaro cunoscut de toată Sevilla şi cunoscut şi de Almaviva reprezintă pentru conte, acea speranţă de care avea nevoie pentru a încerca să o cucerească pe Rosina, Figaro oferindu-i lui Almaviva şansa de a pătrunde în casa Rosinei şi a lui Bartolo doar că sub forma de travestit într-un soldat beat iar mai apoi în Don Alonso, profesor de muzică venit să-l înlocuiască pe Basilio care se îmbolnăvise după spusele lui Alonso. La final dupî câteva peripeţii şi piedici puse de Bartolo şi Basilio dragostea dintre Contele Almaviva şi Rosina invinge.
Interpreţii au fost cu adevărat excepţionali dar remarcatul serii a fost baritonul Ştefan Ignat-Figaro, acesta deşii este solist al Operei Naţionale din Bucureşti la origini este constănţean care a pus în scenă un Figaro foarte şugubet pus pe sotii dar care prin vocea lui puternică şi sigură a delectat publicul constănţean cu arii celebre.
Soprana Mădălina Sandu interpreta Rosinei a impresionat prin vestimentaţie şi prin frumuseţe.
Stefan Schuller în rolul lui Don Bartolo  a impresionat prin statura impunătoare şi prin vocea sa gravă,
Daniel Madia interpretul lui don Almaviva a fost şi el un personaj foarte bun,elegant şi impunător dar a avut şi stângăcii în majoritatea cazurilor privind la dirijor.
Don Basilio-Constantin Acsinte un veteran al operei româneşti (50 de ani) cum a menţionat dânsul în culise, deşii a avut un rol secundar a ştiut să îl pună ţn valoare iar Lucia Mihalache interpreta Bertei a fost pata de culoare adusă piesei.
Dirijorul Adrian Stanache a fost un adevărat maestru al baghetei reuşind să mânuiască muzica în aşa fel încât să se îmbine perfect cu actorii.
La sfârşitul piesei lumea prezentă în sală a aplaudat frenetic prestaţia actorilor minute în şir!!!

miercuri, 27 noiembrie 2013

Interviu cu o campioană-Eliza Samara


Elizabeta Samara




Elizabeta Samara este o jucătoare româncă de tenis de 24 de ani şi de 1.71 m care joacă pentru naţioanala de tenis de masă a României şi pentru echipa de club Fenerbache SK, care în Ianuarie 2013 a ocupat cea mai bună poziţie a ei în lume, poziţia a 14-a. Este o multiplă campioană europeană şi mondială cu echipa României, la dublu alături de Daniela Dodean şi la dublu mixt alături de Andrei Filimon.

1. Cum şi când ţi-ai inceput aventura in lumea tenisului de masă?
'' Totul a început practic dintr-o joacă. Fratele meu Stelian, a început. Domnul antrenor a venit la gradiniţă să facă selecţia şi l-a ales şi pe el.
     De aici începe aventura!!!
    Eu mă dusesem cu mama să îl luăm de la antrenament. Să specific că aveam doar 5 ani. Ajunsesem prea devreme, nu aveam stare, vroiam să mă joc şi eu. Antrenorul mi-a dat o paletă. Am început să ţin mingea pe paletă şi pe o parte şi pe alta. Şi cu stânga şi cu dreapta.
 Văzând antrenorul i-a zis mamei că am foarte mare talent şi că merita sa încerc. Iar din ziua aceea a început totul! Zilnic antrenamente!
        Şi pentru asta îi mulţumesc fratelui meu! El a practicat 4 ani dar s-a lăsat. E mai greu la baieţi.''

2Anul acesta, tu împreună cu celelalte componente ale echipei României aţi ajuns până în finala Campionatelor Europene jucată în faţa Germaniei. Poţi sa îmi spui câteva cuvinte despre acea finală şi despre meciurile contra germano-chinezoaicelor?
     '' Da, meciul acela a fost un meci dramatic. Şi acum am în minte acel meci, acele meciuri. Departe nu suntem de ele.
        Contează foarte mult psihicul în acest sport! Poţi avea 4 mingi de meci dar în 5 secunde poţi pierde. Aş fi dat tot să fac acel punct şi să aduc Romaniei o nouă victorie.
         Viaţa merge mai departe. Trebuie să mă bucur că am ajuns să joc o finală de campionat european.''

3. Ca şi echipă de club, in momentul de faţă joci la Fenerbache SK (Turcia), cum este sa joci la ei şi câteva cuvinte despre coechipierele tale?
   '' Despre echipa mea Fenerbache am numai cuvinte de laudă. Toţi suntem profesionişti. Acesta este al 4-lea sezon la ei si mă simt ca acasă, sunt foarte prietenoşi.
      Echipa mea este foarte omogenă. Având-o în echipă pe Viktoria Pavlovich din Belarus locul 13 mondial pot spune că am un mare respect pentru ea. E o persoană cumsecade.
      Hu Melek naţionalitate turcă dar chinezoaică. Ea este de 8 ani la ei! Ştie engleză bine, ceea ce este foarte rar pentru asiatici.
      Cheng I Ching este din Taiwan! Este primul an la noi dar ne ştim din turneele internaţionale.
     Echipă este perfectă, pentru a 3-a oară consecutiv Champions League.''

4Să trecem şi la alt sport şi să vorbim puţin despre naţionala României de fotbal.Cum ţi s-a părut prestaţia naţionalei în meciurile de baraj cu Grecia?
    '' Meciul Grecia-Romania!!!
       Eram ţn Berlin la turneu, iar după meci am ţinut neapărat să mergem eu ţi echipa României ca sa vedem meciul.
     Am vrut să il vedem la un restaurant grecesc dar din păcate nu aveau tv. În cele din urmă după 30 de minute am ajuns la un Club de Bunici, insă scorul deja era 2-1.
      Păcat, mare păcat! Dacă jucau şi la Atena cum au făcut-o şi la Bucureşti era extraordinar. Insă ii felicit pentru calificarea la baraj.''

 5. Stiu ca eşti machidoancă, în luna octombrie a avut loc premiera primului film armânesc ,,Nu sunt faimos dar sunt aromân''. Ai fost la premieră? Şi dacă da cum ţi s-a părut filmul?
     '' Da! nu m-am ferit niciodată cu originile mele! insă nu am avut şansa de a-l viziona. Nu am fost in ţară. Aş fi vrut să il văd!''

 6Faci pereche la dublu cu Daniela Dodean, alături de care ai caştigat foarte multe meciuri şi competiţii.Care este secretul vostru? Cum de vă inţelegeţi aşa bine?
   '' Dana! Despre Dana am cuvinte de laudă la adresa ei. Ne ştim de la vârsta de 7 ani! Şi de atunci suntem nedespărţite. Acest dublu este sudat de la vârsta de 9 ani!!!
    Secretul? Este acela că ne inţelegem atît de bine la masă. Ştim ceea ce vrem, ştim amândouă cum să dăm efect mingii încât să putem încheia un punct''

 7. În momentul de faţă esti pe locul 23 în lume şi pe locul 5 în Europa. Cum este?
    ''Locul 5 după turneele bune făcute din Polonia şi Berlin, sper să ajung mondial-20 şi european-3.
     Cel mai sus am ajuns locul 14 mondial însă lupta era infernală. Între mine locul 14 şi locul 20 distanţa era de 6 puncte. La noi 6 puncte diferentă este foarte foarte puţin, extrem.
     Poţi avea 1 an bun! dar anul viitor trebuie să îţi aperi tot ce ai câştigat! Este greu!''

 8. Anul trecu pe vremea aceasta erai invitată să faci parte din echipa lumii care urma să joace împotriva Chinei, campioana mondială şi olimpică. Cum a fost această experientă?
    '' Am avut onoarea să particip în echipa lumii. E un sentiment aparte. Am mai fost selectată, dar la altă categorie la 15-18 ani!
      O organizare perfectă! Anul acesta am fost selectată din nou!''

 9. Ce iţi place să faci în timpul tău liber? Unde iţi place să mergi,ce alte activitaţi ai în afară de tenis?
     '' Timpul meu liber mi-l petrec plimbându-mă. Liber am numai Duminica. De regulă îmi place să merg la cinema, şi să stau cu familia!!!''

 10Acum vine anul 2014. Ce proiecte ai? Ce dorinţe, ce aşteptări?
      '' 2014 mi-l doresc să fie la fel de bun ca 2013. Pe data de 4 Ianuarie voi pleca la Dubai pentru a participa la Turneul Campioanelor. Voi avea extrem de multe turnee şi sper să fiu sănătoasă''

  Acum pe final de interviu te-aş ruga să adresezi un mesaj fanilor tăi şi o urare pentru 2014.
   '' Vă mulţumesc că mă susţineţi într-un număr atât de mare şi promit că voi muncii la fel de mult ca şi până acum şi să auzim imnul Romaniei mereu! Să fiţi mândri de mine aşa cum sunt eu de voi!
     Să aveti un 2014 plin de bucurii satisfacţii şi sănătate!''

Eliza Samara iţi mulţumesc foarte mult pentru acest interviu!!!

        
    
     
  
  

duminică, 24 noiembrie 2013

Simona Halep-campioană a Constanţei

Simona Halep:româncă, constanţeancă,  machidoancă!!!
Acestă campioană  a Constanţei care a avut un 2013 de vis.
Simona Halep o tînără jucătoare de 21 ani a avut un 2013 incredibil. Aceasta a început anul pe locul 47 WTA dar după câteva turnee cu rezultate nesatisfăcătoare, la începutul lunii Mai a căzut pe locul 64.
De acolo a început nebunia. Luna Mai, Internazionali BNL d'Italia, calificări (pentru că la acel moment Simona trebuia să joace calificari). Se începe cu un meci uşor de încălzire cu o italiancă Balducci, mai apoi venind meciul final pentru calificarea pe tablou cu o jucătoare experimentată Daniela Hantuchova (6/4,6/2).
Mai apoi, înainte să se oprească în semifinalele acestui turneu cu premii de peste 2 milioane $, constănteanca a trecut peste Maria Kirilenko (6/1,6/1), Agnieska Radwanska (6-7(1)/6-1/6-2), Roberta Vinci (6-4/6-2) şi Jelena Jankovic (4-6/6-0/7-5) ca să piarda în semifinale cu numărul 1 mondial Serena Williams (6-3/6-0).
După ce a pierdut a 2-a oară în primul tur anul acesta la un Grand Slam, Rolang Garros după ce la începutul anului pierduse şi la Australian Open. Imediat a venit şi primul trofeu câstigat la Nurnberger, pornind ca favorită 7 a învins pe linie (Grace Min-6/0,7/5-Estrela Cabeza Candela-6/2,6/1-Galina Voskoboeva-6/4,6/1-Lucie Safarova-6/3,0/6,6/2 şi în finală pe Andrea Petkovic venită din calificări 6/3,6/3). Săptămâna viitoare avea să participe la Topshelf Open în Olanda unde câstigă al 2-lea turneu al ei. Simona le bătea fara drept de apel pe (Annika Beck-1/6,Roberta Vinci favorita 1, 6/0,6/1-Lesia Tsurenko 6/3,6/1-Carla Suarez Navvaro 6/3,6/2 şi Kirsten Flipkens 6/4,6/2 iar Simona reuşea o serie de 10 victorii fără înfrângere.
Iar după, au urmat alte 4 turnee câştigate: Budapesta(Sesil Karaţantcheva 6/3,6/0-Agnes Bukta 6/1,6/1-Timea Babos 7/5,6/1-Alexandra Cadanţu 6/2,7/6(1)- şi în finală cu Yvonne Meusburger 6/3,6/7(7),6/1)
                                                              New Haven(Daniela Hantuchova 6/2,6/1-Carla Suarez Navvaro 3/6,6/4,6/1-Ekaterina Makarova 6/1,7/6(6)-Caroline Wozniacki 6/2,7/5 şi în finală pe Petra Kvitova 6/2, 6/2)
                                                              Kremlin Cup(bye-Magdalena Rybarikova 6/2 retragere Magdalena-Alisa Kleybanova 6/1,6/1-Anastasia Pavlyuchenkova 6/2,6/1 şi în finală Samantha Stosur 7/6(1),6/2)
       Iar cireaşa de pe tort a fost Mini Turneul Campioanelor de la Sofia unde Simona Halep a fost favorită numărul 1. Au fost 8 competitoare împărţite pe 2 grupe iar românca a fost repartizată în grupa Serdika cu Maria Kirilenko(înlocuită de Elina Svitolina), Anastasia Pavlyuchenkova si Alize Cornet. Halep a obţinut 3 victorii din 3 (6/1,6/1-Svitolina, 6/3,6/3-Pavlyuchenkova si 6/4,6/4-Cornet). În grupe a avut un procentaj de 36-16(gameuri cîstigate/pierdute) adică 69%.
În finală avea să se întâlnească cu ocupanta locului 2 din cealaltă grupă adică cu sârboaica Ana Ivanovic de care a disputat cu 2/6,6/1,6/3 iar finala cu Samantha Stosur 2/6,6/2,6/2 dupa ce Stosur a condus în setul decisiv cu 3-0 la game-uri.
Simona Halep termină anul pe locul 11 cu 3.335 şi renunţă la colaborarea cu antrenorul ei Adrian Marcu!!!
În clasamentul general al titlurilor câştigate de românce este pe locul 2(6 titluri) dupa Virginia Ruzici pe primul loc cu 12 titluri câştigate.
Începand cu turneul de la Roma unde a început creşterea Simonei, ea are un bilanţ de 15 victorii şi 4 înfrangeri în faţa jucătoarelor de top 20.
În anul 2013, Simona are un bilanţ de 53/18(victorii/înfrângeri), doar 2 jucătoare având mai multe victorii în 2013 decât Simona, Serena Williams si Agnieska Radwanska.
Simona Halep este a 4-a românca aflată in top 20 dupa Virginia Ruzici,Irina Sparlea si Ruxandra Dragomir.
Printre victimele ei de anul acesta se numără nume mari ale circuitului WTA precum:Agnieska Radwanska,Marion Bartoli,Roberta Vinci,Jelena Jankovic,Petra Kvitova,Caroline Wozniacki,Maria Kirilenko etc.
Simona este singura jucătoare care în 2013 a caştigat turnee pe toate cele 4 suprafeţe:iarbă,zgură,hard si hard indoor.


vineri, 22 noiembrie 2013

Stranierii din fotbal 22.11.2013

AZERBAIJAN (Premyer Liqa): In meciul FC Baku-Khazar Lankaran 3-0, pt Fk Baku atacantul Marius Pena a fost rezerva iar pentru cei de la Khazar Lankaran fostul dinamovist, fundasul Adrian Scarlatache a fost titular si integralist.
                 In meciul Sumqayit-Simurq 0-1, fostul vasluiean Raul Costin a fost titular si integralist;

AUSTRIA (Erste Liga): In meciul dintre Mattersburg-Austria Lustenau 2-2, pt Mattersburg fostul stelist Florin Lovin a fost titular si integralist;

GERMANIA (Bundesliga): In meciul dintre Stuttgart-Moenchengladbach 0-2, pt Stuttgart Alexandru Maxim a fost titular si integralist;

FRANTA (Ligue1): In meciul Ajaccio-Marseille 1-3, pt Ajaccio fundasul Stefan Popescu nu a fost in lot iar atacantul Adrian Mutu este accidentat;

Va continua...

marți, 19 noiembrie 2013

135 de ani de la revenirea Dobrogei!!!

La 14 Noiembrie 2013 s-au împlinit 135 de ani de când  Dobrogea a revenit României.
Pe 14 Noiembrie 1878 a fost dată citirii Proclamaţia către dobrogeni a Principelui României de către Carol I de Hohenzollern, care consfinţea preluarea de către România a administraţiei Dobrogea. Preluarea provinciei a fost posibilă în urma semnării tratatului de pace de la Berlin 1/13 Iulie 1878 şi San Stefano 19 Februarie/3 Martie 1878, tratate ce au pus capăt Războiului Ruso-Turc de la 1877-1878.
Pe un timp ţntunecos şi umed, cu strşzi noroioase, Principele a străbătut oraşul călare în fruntea trupelor, apoi le-a trecut în revistă şi s-a citit ''Inaltul Ordin de zi către soldaţi'':
  ''Soldaţi!
Puterile Mari europene, prin Tratatul de la Berlin, au unit cu România Dobrogea, această veche posesiune a parinţilor noştri de mai inainte.
Azi veţi pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! Insă acum veţi merge în Dobrogea, nu în calitate de cuceritori, ci de prieteni, ca fraţi al locuitorilor, care de azi înainte sunt concetaţenii noştri.
Soldaţi! În această nouă Românie veţi găsi o populaţie care în cea mai mare parte este deja românească. Însa veţi găsi şi alt neam si alte credinţe. Toţi aceştia, care devin membri ai Statului român, au aceleaşi drepturi la protecţiunea şi la dragostea voastră...
Aşadar, drum bun soldaţi şi Dumnezeu să vă aibă în pază.
Gândul meu vă însoţeşte neîntrerupt.
Trăiască România!''(Sursă citat: www.dobrogeanews.ro)
La acest eveniment au fost prezenţi 30 de corespondenţi străini iar în Tulcea 8000 de oameni primeau armatele române.
În Noiembrie 1878, Remus Opreanu,un politician român devine primul prefect al regiunii Dobrogea. El demisionează din această functie in 1881 şi se stabileşte la Bucureşti.
În anul 1610 apare în regiunea Dobrogea prima scoală turco-tătară.
În 1901- Spiru Haret, un celebru academician,matematician,pedagog, aduce şcoala turcă în Medgidia.
În această săptămînă de sărbătoare 14-23 Noiembrie în zona Dobrogea în diverste localitaţi se desfăşoară tot felul de spectacole pline de muzică,mâncare,zâmbete,voie bună etc şi tinerilor din ziua de azi li se reaminteşte importanţa datei de 14 Noiembrie ceea ce este foarte bine pentru viitor.


duminică, 17 noiembrie 2013

Calificarea in Baraj

Am început grupa D de calificare la Campionatul Mondial de la RIO 2014 cu şansa a 4-a şi cu şanse teoretice de a prinde unul din cele 2 locuri calificante. Grupa D fiind formată din Olanda,România,Turcia,Ungaria,Estonia şi Andorra. O grupă cu Olanda care pornea din start favoritaprincipală a grupei mult peste tot ceea ce se afla in grupă, o Olanda plină de vedete precum Robben,Van der Vaart,Van Persie etc care decât cu o mică mare surpriză pe 6 Septembrie 2013 Estonia-Olanda 2-2,  rest 9 victorii care îi asigură fără probleme locul 1 în grupă şi calificarea directă la RIO.
România şi-a început drumul spre Rio cu 2 victorii normale, 2-0 cu Estonia în deplasare şi 4-0 cu Andorra acasa. Urma o dublă de foc:Turcia-Olanda. Primul meci dificil, deplasarea în Turcia pe Şukru Saracoglu. Meciul nu a fost cine ştie ce spectaculos dar Romănia a avut noroc de greşeala portarului turc Demirel şi de speculantul Gicu Grozav, care a marcat primul şi singurul gol oficial de până acum. Final Turcia-Romania 0-1 şi încet încet se pornea speranţa pentru locul 2. Urma meciul de acasă cu Olanda la  care România spera la măcar un punct. Nici 10 minute nu trecuseră din meci şi deja Olanda ne conducea cu 1-0 prin golul marcat de Lens.S-a făcut 2-0.Un gol superb marcat de Ciprian Marica in minutul 40 a reaprins speranţa românilor,dar totul a fost năruit în prelungirile primei reprize de un gol marcat de Van der Vaart din penalti. La pauză 1-3.Dupa pauză olandezii au mai marcat un gol iar meciul s-a încheiat 1-4.Românii revin cu picioarele pe pământ dupa victoria din Turcia.Romănia încheia anul 2012 cu 9 puncte si locul 3 in grupă.
A urmat deplasarea din Ungaria. Cu un stadion gol,România a terminat la egalitate cu noroc, cu Chipciu.golul lui din finalul meciului dupa o fază foarte incâlcită îi aducea României un punct foarte preţios. România a mers acasă la olandezi ca să îşi ia din nou 4 goluri si o nouă înfrângere 4-0.
A urmat meciul de acasă cu Ungaria.În faţa a 40.000 de români fanatici România obţinea o victorie extrem de importantă un 3-0 istoric care ne mărea speranţele pentru locul 2 de baraj. Nu era decât minutul 2 iar după o greşeală a unui fundaş ungur Ciprian Marica făcea o cursă de peste 30 de metri si cu un şut pe lângă un portar ieşit din poartă deschidea scorul. 1-0 şi incepea povestea uneia dintre cele mai frumoase victorii ale naţionalei.Prima repriză nu avea săse termine aşa.Avea să vina minutul 31, în apropierea careului ungur Marica fiind înconjurat de unguri pasează în spate la Pintili iar acesta cu un şut superb,se duce în transversală iar apoi în poartă.Ce şutttttt.ce gollllllllll. Romania-Ungaria 2-0.Tănase marchează şi el pe final (88) iar meciul se termină cu 3-0.O altă victorie care ne măreşte şansa la locul 2. Urma meciul cu Turcia unde un egal ne securiza in proporţie foarte mare locul 2.Nu s-a întâmplat nici măcar un egal,din păcate după un meci foarte prost făcut de naţionala României,aceasta a pierdut cu 2-0 deşii nici naţionala Turciei nu a făcut un meci mare.
Mai rămâneau câte 2 meciuri pentru toate cele 3 naţionale (România,Ungaria si Turcia) care se luptau pentru locul 2 calificabil la baraj, România avea cele mai uşoare meciuri dintre cele 3 (Andorra in deplasare si cu Estonia acasă), Ungaria mai avea cu (Olanda acasă si cu Andorra acasă) iar Turcia cu (Estonia în deplasare iar cu Olanda acasă).Ca Romania să se califice Ungaria si Turcia trebuiau ambele sa piardă cu Olanda iar România trebuia să câştige ambele partide pe care le mai avea.Toate aceste lucruri din fericire pentru români s-au intâmplat, România a caştigat 4-0 cu Andorra si 2-0 cu Estonia iar Ungaria a pierdut 1-8 cu Olanda iar Turcia 2-0, şi astfel România se califică la baraj.
Sunt 8 echipe calificate la baraj iar România nefiind cap de serie se poate întâlni cu:
 Portugalia
                                                                                                                             
Grecia
                                                                                                                               
Croaţia
                                                                                                                               
Ucraina
România a picat cu Grecia şi are şansă să se califice la Campionatul Mondial din RIO, Turul pe 15 Noiembrie,Returul pe 19.
Lotul naţionalei pentru Barajul cu Grecia:                
PORTARI: Bogdan Lobont (AS Roma-Italia)            
                  Ciprian Tătăruşanu (Steaua Bucuresti)
                   Silviu Lung Jr.(Astra Ploiesti)

FUNDAŞI:Alexandru Mătel (Astra Ploiesti)
                  Răzvan Raţ (West Ham United-Anglia)-căpitanul naţionalei
                  Srdjan Luchin(Dinamo Bucureşti)
                   Florin Gardoş(Steaua Bucureşti)
                   Iasmin Latovlevici (Steaua Bucureşti)
                    Dorin Goian(Asteras Tripoli-Grecia)
                    Valerică Găman(Astra Ploiesti)
                    Vlad Chiricheş (Tottenham Hospur-Anglia)

 MIJLOCAŞI:Alexandru Bourceanu(Steaua Bucureşti)
                       Costin Lazăr(Paok Salonic-Grecia)
                        Cristian Tanase(Steaua Bucureşti)
                         Gabriel Torje(Espanyol Barcelona-Spania)
                         Bănel Nicoliţă(FC Nantes-Franta)
                         Alexandru Maxim(VFB Ştuttgart-Germania)
                          Răzvan Cociş(Hoverla Uzhhorod-Ucraina)
                          Ovidiu Hoban(Petrolul Ploieşti)

ATACANŢI:Gheorghe Grozav(Terek Grozny-Rusia)
                     Ciprian Marica (Getafe CF-Spania)
                      Marius Niculae(Hoverla Uzhhorod-Ucraina)
                       Bogdan Stancu(Gençlerbirliği S.K.-Turcia)
                        Claudiu Keşeru(SC Bastia-Franta)
                        Gheorghe Bucur( FC Kuban Krasnodar-Rusia)
                                                                                                         SELECTIONER:Victor Piţurcă

Vlad Chiricheş s-a accidentat la nas la echipa de club şi va lipsii in meciul tur cu Grecia iar in retur va juca cu o masca dupa acest meci operandu-se iar in locul acestuia a venit la nationala Dragos Grigore de la Dinamo Bucuresti

Ciprian Tătăruşanu s-a accidentat in cantonamentul nationalei si nici acesta nu va juca in turul cu Grecia iar in locul acestuia a fost adus la nationala portarul Costel Pantilimon de la Manchester City F.C. si a renuntat la portarul Silviu Lung Jr. de la Astra Ploiesti.
Iar selectionerul Romaniei a renuntat la atacantul Gheorghe Bucur de la FC Kuban Krasnodar.